Ceasul solar polonez este singura mărturie rămasă a lagărului construit în Târgu Jiu pentru adăpostirea refugiaților polonezi din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și, ulterior, a deținuților politici care se opuneau regimului antonescian. Ceasul a fost realizat în anul 1940 de către polonezii închiși în lagăr. Monumentul constă într-o incintă împrejmuită cu gard metalic, în interiorul căreia se găsește cadranul propriu-zis: un cerc orar gradat turnat în ciment, cu o construcție adiacentă tip turn de circa 3 metri înălțime, pe care se mai pot recunoaște câteva basoreliefuri (unelte agricole, o corabie, două săbii încrucișate, două ciocane). În centrul cercului și pe turn se găsesc punctele de suport ale fostei tije metalice a cărei umbră indica pe vremuri ora. Pe cadranul circular se pot citi câteva inscripții:
Alături de mănăstirile şi schiturile din Gorj trebuie să adăugăm şi valoroasele biserici, monument istoric din municipiul Târgu Jiu de care se leagă nume celebre din cultura românească.
Biserica ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” se află pe axul Căii Eroilor şi a fost integrată creaţiei brâncuşiene, creând o legătură între elementele ansamblului sculptural. Ridicată pe locul unei alte biserici ce data din anul 1777, ea a fost reconstruită între anii 1927 şi 1938 şi inaugurată o dată cu complexul executat de Brâncuşi, 7 noiembrie 1937. Pictura în stil neobizantin a fost executată în frescă de către pictorul gorjean Iosif Keber, iar lucrările au fost urmărite de arhitecţii Ion Antonescu, Anghel Păunescu şi Iulius Doppellreiter. Antreprenorii au fost fraţii Di. Bernardo şi Luigi Pittiui. Biserica este considerată monument istoric, având cod LMI GJ-II-m-B-09163
Alături de mănăstirile şi schiturile din Gorj trebuie să adăugăm şi valoroasele biserici, monument istoric din municipiul Târgu Jiu de care se leagă nume celebre din cultura românească.
Biserica ,,Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavril” aflată în Piaţa Victoriei, în faţa Palatului Comunal, este ctitoria negustorilor Dobre Sîrbu şi Radu Cupeţu ale căror portrete pot fi văzute în pronaos. Construcţia s-a realizat între 1748-1764 imobilul fiind cunoscut şi sub numele Biserica Negustorilor, Biserica Domnească şi chiar Biserica de la Jii,. Planul bisericii este în formă de cruce. Construcţia a suferit de-a lungul timpului mai multe intervenţii care nu i-au alterat forma originală. În 1843, cu ajutorul lui Pavel Kisseleff se zugrăveşte şi înfrumuseţează catapeteasma, iar în 1855- pictura în stilul bizantin este acoperită cu pictură în stilul renaşterii de către pictorul Mişu Popp; în 1902 pictura este însă spălată şi completată cu diferite ornamente. Deoarece în timp a suferit numeroase modificări, în 1933 este restaurată prin grija Comisiunii Naţionale a Monumentelor Istorice. Biserica este considerată monument istoric, având cod LMI GJ-II-m-B-09189.
Cișmeaua Sâmboteanu este situată în apropierea Castelului de Apă și a fost construită la sfârșitul secolului al XVIII-lea de către clucerul Ianache Sâmboteanu, ispravnic al județului Gorj, fiind locul de unde sacagii aprovizionau cu apă locuitorii orașului. Apa era transportată pe străzi cu sacaua – un butoi de aproximativ 200 de litri montat pe un căruț tras de cal –, din care se umpleau gălețile locuitorilor.
Castelul de Apă, realizat în anul 1945 de către inginerul constructor Emil Prager, este o construcție din beton armat al cărui rezervor de apă amplasat pe o structură sub formă de turn a asigurat în decursul mai multor ani alimentarea cu apă a orașului, devenind însă nefuncțional în timp. În prezent, la baza Castelului de Apă se află o benzinărie.
Bustul lui Alexandru Ştefulescu operă a sculptorului Vasile Blendea, a fost develit în 1937. Alexandru Ştefulescu (1856 – 1910), învăţător şi revizor şcolar, publicist, arheolog, numismat, a fost un animator de prestigiu al vieţii culturale a oraşului, aducând prin scrierile sale o contribuţie preţioasă la cunoaşterea trecutului judeţului Gorj.
Monumentul Generalului Gheorghe Magheru fost dezvelit în data de 7 octombrie 1972 și este opera sculptorului V. Năstăsescu. Lucrarea a fost amplasată pe locul unde s-a aflat casa lui Gheorghe Magheru, patriotul revoluționar care a jucat un rol important în mai multe momente-cheie din istoria României, cum ar fi Revoluția de la 1821, războiul ruso-turc din 1828 – 1829 și Revoluția de la 1848.
Înfiinţat în anul 1984, Muzeul de Arta din Târgu-Jiu funcţionează în noul sediu aflat în Parcul Central, din aprilie 1993, nu departe de binecunoscutele opere ale lui Constantin Brâncuşi.
Această instituţie oferă considerabile posibilităţi de regăsire a esenţelor şi valorilor perene ale artei noastre.
Aici ne putem reculege, într-o linişte desăvârşită, în faţa eleganţei hieratice a icoanelor romaneşti a căror vechime şi valoare artistică este considerabilă.
Una din sălile muzeului adăposteşte remarcabile acuarele de Ion Murariu, admirabile studii în cărbune, creion şi sepia de Vasile Blendea, Iosif Keber şi Stefan Popescu precum şi reuşite pasteluri de Mihai Teisanu, Alexandru Moscu şi Corneliu Sever Mermeze.
Într-o altă sală a muzeului pot fi admirate cele mai vechi exponate ale muzeului (secolul al XVII-lea), aparţinând şcolilor flamanda şi italiana.
Secolul al XIX-lea este reprezentat în cadrul expoziţiei de bază de portretele academiste realizate de pictorul braşovean Misu Popp.
Spiritul local este reprezentat în cadrul muzeului nostru de către lucrările marilor artişti gorjeni Iosif Keber (pictură de şevalet şi religioasă, ocupând o întreagă sală) şi Vasile Blendea (sculptură şi pictură).O serie de pictori, deveniţi clasici ai spaţiului artistic românesc, Gheorghe Petrascu, Nicolae Vermont, Henri Catargi, Aurel Jiquidi, Schweitzer Cumpana, Margareta Sterian, Alexandru Ciucurencu, sunt şi ei prezenţi, prin operele lor, în muzeul nostru.
Lucrările inconfundabile, de mare densitate artistică, ale maestrului Corneliu Baba ne indemna încă o data la meditaţie.
Remarcabili artişti contemporani, Constantin Blendea, Ion Pacea, Vasile Grigore, Ion Salistreanu, Sorin Ionescu şi Marin Gherasim, sunt prezenţi prin opere semnificative.
Din aceeaşi generaţie face parte şi Rodica Popescu, artistă de un uriaş talent, din păcate, foarte puţin cunoscută, din lucrările căreia muzeul nostru dispune de o substanţiala donaţie.
Fac parte din patrimoniul muzeului şi lucrările ceva mai tinerilor Vasile Talan, Sorin Dumitrescu, Semproniu Iclozan sau Titu Dragutescu.
Din actuala generaţie de artişti gorjeni, în prezenta expunere se află şi câteva remarcabile lucrări în sticla ale binecunoscuţilor de acum Mihai Topescu şi Valer Neag.
Muzeul targujian de arta oferă însa vizitatorului şi alte surprize şi îi dăruieşte ceva infinit mai important, şi anume, posibilitatea regăsirii prin artă.
Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu” a fost înfiinţat la 16 iulie 1894 din iniţiativa unor cărturari ai vremii, printre care Alexandru Ştefulescu, Iuliu Moisil şi Aurel Diaconovici. Muzeul cuprinde secţii specializate de etnografie, arheologie, istorie, numismatică, obiecte religioase, ştiinţele naturii şi este amenajat în Palatul Administrativ din acea vreme, situat pe strada Geneva. Muzeul are în patrimoniu peste 24.000 de obiecte referitoare la istoria Gorjului strânse, cercetate şi prelucrate printre alţii şi de istoricul Alexandru Ştefulescu. Cuprinde, totodată, în interiorul său şi o galerie de prezentare a personalităţilor gorjene, începând cu secolul al XVI-lea. Din luna iunie 2016, Muzeul Județean Gorj “Alexandru Ștefulescu” a devenit membru al Rețelei Naționale a Muzeelor din România, organizația profesională a specialiștilor din muzee. Rețeaua are reprezentativitate națională, cuprinzând peste 150 de muzee din România şi urmărește să dezvolte viaţa muzeelor, orientându-şi activităţile asupra patrimoniului cultural, turismului cultural şi pregătirii profesionale în sector.
Ecaterina Teodoroiu s-a născut la 14 ianuarie 1894 în comuna Vădeni, aflată astăzi în componenţa municipiului Tg-Jiu, fiind cel de-al treilea copil din cei opt ai familiei Vasile şi Elena Toderoiu. A început şcoala primară în satul natal şi a terminat-o la Tg-Jiu. Ecaterina a fost elevă, probabil între anii 1905-1909, la Şcoala româno-germană din Tg-Jiu (situată pe strada Popa Şapcă) unde director era Ştefan Bobancu.
Etapa finală a studiilor urmate de Ecaterina a constituit-o perioada de şapte ani în care a frecventat cursurile liceale la Bucureşti, până în vara anului 1916. În 1909 Ecaterina se afla la Bucureşti unde a urmat iniţial cursurile unui gimnaziu-pension de lângă Cişmigiu, dorind să devină învăţătoare. Ulterior şi-a continuat studiile la o şcoală de infirmiere. În condiţiile declanşării primului război mondial, elevă fiind, Ecaterina s-a înrolat într-una din primele unităţi de cercetaşi din Bucureşti, cohorta „Păstorul Bucur”, condusă de către Arethia Piteşteanu. În vara anului 1914 Ecaterina revenea la Tg-Jiu activând în cadrul cohortei de cercetaşi „Domnul Tudor”.Din iunie până în august 1916 Ecaterina s-a aflat din nou la Tg-Jiu unde activează în cadrul cohortei “Domnul Tudor” sub conducerea lui Liviu Teiuşanu, instructor al cohortei din septembrie 1914.La frontiera cu Austro-Ungaria se afla, în momentul declanşării ofensivei armatei române la 15 august 1916, Regimentul 18 Gorj, în cadrul acestuia activând şi fratele Ecaterinei, Nicolae, care urma instrucţia pentru caporali.În dimineaţa zilei de 15/28 august 1916, Cătălina este chemată la sediul Crucii Roşii din Tg-Jiu, împreună cu toţi cercetaşii. Referindu-se la acele zile, Ecaterina avea să consemneze ulterior: „La decretarea mobilizării în august 1916 am fost întrebuinţată ca cercetaşă la îngrijirea răniţilor în Tg-Jiu”.După declanşarea războiului, ca urmare a deselor vizite făcute fratelui său pe linia frontului, Ecaterina va lua hotărârea de a participa activ la luptele purtate de către armata română împotriva invadatorilor germani.La 5/18 septembrie 1916 trupele române se aflau pe vechea frontieră la vama Buliga, fiind în retragere. În aceste condiţii, Cătălina merge la Bumbeşti-Jiu pentru a-l vizita pe fratele său care se afla pe front.În ziua de 6/19 octombrie 1916, germanii care se întăriseră prin aducerea Diviziei a XI-a bavareză şi a artileriei grele, declanşează ofensiva pentru străpungerea frontului românesc ce se întindea pe 50 de km pe crestele Carpaţilor.În perioada cuprinsă între 27 septembrie/10 octombrie şi 5/18 octombrie 1916, Ecaterina Teodoroiu a făcut dese călătorii la Bumbeşti-Jiu pentru a se interesa de fratele ei Nicolae. Ca urmare a înaintării germane spre sud, în ziua de 10/23 octombrie 1916, la Marele Cartier General s-a organizat un Consiliu Militar, în cadrul căruia generalul Culcer punea în dezbatere necesitatea evacuării Olteniei şi a unei părţi din Muntenia.În condiţiile în care situaţia frontului era îngrijorătoare, comanda Armatei I care lupta în munţii Olteniei este preluată de către generalul Ion Dragalina.A doua zi, la 11/24 octombrie 1916 generalul Dragalina a plecat în inspecţie la Rugi, Vălari şi Bumbeşti-Jiu. Cu acest prilej, Ecaterina, care se afla într-o ambulanţă cu răniţi pe şoseaua către postul de comandă din Horezu-Schela, l-a întâlnit pe generalul Ion Dragalina.La 12/25 octombrie 1916, dorind să vadă poziţia unor trupe germane aflate în defileul Jiului, generalul Dragalina a plecat spre Lainici, unde este rănit la umărul drept de gloanţele inamice. Tratat iniţial la un spital din Tg-Jiu, generalul Ion Dragalina este evacuat spre Craiova.La 14/27 octombrie 1916 armata română declanşează un contraatac împotriva ocupanţilor germani, grupul de Divizii von Kneussl fiind respins spre nord şi vest. Cu acest prilej au fost capturate: cartierul Diviziei a XI-a bavareze, peste 200 de chesoane, 36 de tunuri, 2 baterii de obuziere, 14 ofiţeri şi peste 1600 de prizonieri germani.În dimineaţa zilei de 14/27 octombrie 1916 în oraşul Tg-Jiu rămăsese doar o companie de miliţie pentru paza podului peste Jiu, o patrulă a acesteia ce fusese trimisă spre vest, la Slobozia, fiind surprinsă de către inamic.Bătălia de la Podul Jiului s-a declanşat la orele 1130, aici luptând alături de soldaţi şi o parte a populaţiei civile precum şi cercetaşii din rândul cărora s-a remarcat prin curajul său Ecaterina Teodoroiu, „eroina de la Jiu”.
În ciuda victoriei de la Jiu, Marele Cartier General decide retragerea Diviziei a XI-a la Piteşti în timp ce la Petroşani, Divizia a XI-a bavareză se reface pentru o nouă ofensivă.
Din 23 octombrie/5 noiembrie 1916 şi până la sfârşitul lunii Ecaterina s-a aflat la Bucureşti unde a fost felicitată pentru eroismul său de către familia regală. Revenind pe front a participat la luptele de la 31 octombrie de la Sâmbotin.La 1/14 noiembrie 1916 fratele Ecaterinei, Nicolae a pierit în luptele de la Porceni. Din acea zi, Ecaterina va lupta sub comanda locotenentului Gheorghiţoiu, fostul comandant de pluton al fratelui său.În noaptea de 1-2 noiembrie 1916 Ecaterina se afla la Dăneşti. Armata română se retrăsese spre Dăneşti şi Brătuia în condiţiile în care Tg-Jiu este ocupat de către germani la 3 noiembrie 1916.În noaptea de 3-4 noiembrie 1916 trupele române părăsesc Brătuia şi rezistă o vreme la sud de localitatea Floreşti. În aceeaşi noapte Ecaterina cade prizonieră în luptele de pe înălţimile Răşina-Peşteana-Tunşi dar reuşeşte să fugă de sub escortă şi este rănită la piciorul drept.După luptele de la Bărbăteşti, de la 5-6 noiembrie, Ecaterina participă la luptele de la Ţânţăreni şi la contraofensiva de la Filiaşi unde este rănită de un obuz care îi fracturează tibia şi coapsa stângă. Regimentul 18 se retrage spre Răcari în timp ce Ecaterina rănită la ambele picioare şi la umărul stâng este evacuată la Filiaşi, iar de acolo la Craiova şi ulterior la Bucureşti.După ocuparea capitalei de către armata germană, în perioada 13-20 noiembrie 1916 are loc evacuarea armatei şi administraţiei româneşti în Moldova. Cu acest prilej, Ecaterina, fiind rănită, este evacuată la Iaşi, în timp ce regimentul său se retrage fără luptă pe direcţia Filiaşi-Craiova-Slatina- Ploieşti-Buzău-Târgovişte-Râmnicu-Sărat-Varniţa pe Siret.La Iaşi, Ecaterina este internată la Spitalul Liceului Naţional nr. 266. Aici avea să primească gradul de sublocotenent cu ocazia unei vizite a reginei Maria.Între 9/22 şi 14/27 decembrie 1916, în timpul desfăşurării bătăliei de la Râmnicu-Sărat, Ecaterina îşi aşterne pe paginile carnetului de front amintirile din perioada luptelor de pe Valea Jiului la care participase.Ofensiva germană este oprită la 24 decembrie 1916, după ocuparea Brăilei şi a Rîmnicului-Sărat, la sud de Siret. Astfel, la sfârşitul anului 1916 frontul se stabileşte definitiv pe râurile Şuşiţa-Putna-Siret şi pe fluviul Dunărea.În perioada petrecută în spitalul ieşean Ecaterina l-a întâlnit pe tânărul ofiţer Gheorghe Mănoiu, între cei doi creându-se „o legătură prietenească”. Acesta a revenit la unitatea sa, Regimentul 43/59 la începutul lunii ianuarie 1917 iar la 23 ianuarie, cînd părăseşte spitalul Ecaterina se va îndrepta spre aceeaşi unitate militară care era cantonată în comuna Dumitreşti-Gălăţei.La începutul lunii februarie 1917 Ecaterina este prezentată elevilor Şcolii Militare de Infanterie de către Liviu Teiuşanu, cel care o numea într-un raport către principele Nicolae, „Jeana D’Arc a noastră”.Pe baza acestui raport în martie 1917 Ecaterina primeşte Ordinul „Virtutea cercetăşească în aur de război”, iar pentru faptele de arme pe front, i se acordă „Virtutea militară de război clasa a II-a” şi gradul de sublocotenent prin Decretul nr. 191 din 10 martie 1917, publicat în Monitorul Oficial nr. 292 din 16 martie 1917. Festivitatea de conferire a avut loc la 19 martie 1917, Ecaterina primind decoraţia din mâinile regelui Ferdinand I.Ulterior, primeşte la cerere, comanda unui pluton din Compania a 7-a a Regimentului 43/59 Infanterie cantonat la Codăeşti-Vaslui din data de 25 aprilie/8 mai 1917 unde şi-a continuat instrucţia pe baze moderne până la începutul lunii august, când este trimis pe front.În perioada în care Ecaterina s-a aflat la Codăeşti în presă apar numeroase articole elogioase la adresa sa, prezentând faptele de arme ale „eroinei de la Jiu”.Ofensiva armatei române din vara anului 1917 a fost pregătită de Marele Cartier General, iar planurile de operaţiuni au fost comunicate trupelor în cursul lunilor mai şi iunie 1917. După aproape opt luni de pregătiri, la începutul lui august 1917 avea să se declanşeze ofensiva pe baza planului generalului Eremia Grigorescu.Din 4/17 august 1917, Regimentul 43/59 aflat în rezerva Armatei I s-a pregătit pentru intrarea în prima linie. Astfel, la 5 august pleacă din gara Vaslui spre Tecuci. Ulterior va trece Siretul şi staţionează o vreme în pădurea Malta Seacă, în apropierea frontului.
La 17 august 1917, dorind să o ferească pe Ecaterina de moarte în luptele de la Muncelu, generalul Broşteanu a rugat-o să treacă la spitalul mobil aflat în spatele frontului, dar eroina a refuzat.Luptele de la Muncelu, declanşate la 15/28 august au fost la fel de grele precum cele de la Jiu din anul precedent. La 18 august Regimentul 43/59 se îndrepta spre front iar la 20 august este trimis în linia I în locul Regimentului 35 Infanterie, pe Valea Zăbrăuciorului, spre Dealul Secului. Ecaterina şi-a însoţit regimentul pe front pe o ploaie torenţială.
În ziua de 21 august 1917 au căzut în luptele de la Muncelu 35 de ofiţeri şi aproape 2 700 de soldaţi români. A doua zi, la 22 august 1917, Batalionul II din carea făcea parte plutonul comandat de către Ecaterina a trecut din rezervă în linia I.
În seara zilei de 22 august, după lupte grele, Ecaterina se află cu plutonul său în tranşee, pe Dealul Secului, deasupra pârăului Zăbrăuciorul, în zona Muncelului.În acele clipe, observând că inamicul pregăteşte un contraatac, Ecaterina a părăsit poziţia din tranşee dorind să-i determine pe soldaţii români să pornească la atac cu îndemnul : „Înainte băieţi, nu vă lăsaţi, sunteţi cu mine!”. Imediat a fost lovită în zona inimii de două gloanţe venite dinspre poziţiile ocupate de Regimentul 40 de rezervă german, ultimele sale cuvinte fiind: „Înainte! Răzbunaţi-mă!”.Trupul eroinei a fost transportat de către brancardieri la postul de comandă al regimentului, unde a rămas până a doua zi când a fost înmormântată cu paradă militară într-o poiană din Zăbrăuţi, pe Valea pârâului Glod, comuna Fiţioneşti, lângă căpitanul Morjan Dumitru, gorjean şi el, mort în fruntea Companiei a 6-a cu o zi înainte.Ziarul „România” din 27 august 1917 a făcut cunoscută tuturor românilor din Moldova, şi celor refugiaţi aici, jertfa supremă a „eroinei de la Jiu”.După încheierea războiului pentru întregirea neamului, la 17 iulie 1921 s-a decis realizarea la Tg-Jiu a unei statui în cinstea Ecaterinei Teodoroiu.Referindu-se la ideea ridicării unui monument în cinstea Ecaterinei la Tg-Jiu, generalul Henri Mathias Berthelot spunea: „Găsesc înălţătoare ideea de a comemora printr-un monument înaltele fapte ale Ecaterinei Teodoroiu. Va fi din partea celor vii o dovadă de recunoştinţă şi de admiraţie; dar va fi de asemenea cel mai frumos exemplu de virtuţi ale neamului pentru generaţiile ce vor veni.” De altfel, la 9 iunie 1921, cu ocazia sărbătoririi centenarului „Tudor Vladimirescu” au fost aduse la Tg-Jiu rămăşiţele pământeşti ale Ecaterinei.La festivitatea de la Tg-Jiu a participat şi Octavian Goga, poet şi om politic, care a însoţit cortegiul funerar de la gară până la primărie, unde a rostit un emoţionant discurs.Un monument dedicat Ecaterinei Teodoroiu a fost ridicat la Tg-Jiu în 1935-1936, sub forma unui sarcofag din piatră sculptat în basorelief de către Miliţa Petraşcu şi amplasat în centrul municipiului Tg-Jiu între clădirea Primăriei şi Catedrala ortodoxă cu hramul „Sf. Voievozi Mihail şi Gavriil”. În anul 1976 a fost amplasată în municipiul Tg-Jiu o statuie a Ecaterinei realizată de către Iulia Oniţă. Monumente în cinstea Ecaterinei au fost ridicate şi la Brăila şi Slatina.Pentru cinstirea eroismului şi patriotismului său exemplar, numele eroinei de la Jiu este purtat cu mândrie de una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ din municipiul Tg-Jiu, Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”.Din anul 1938 casa familiei Toderoiu, construită în 1884, a fost amenajată ca şi casă memorială „Ecaterina Teodoroiu”, din dorinţa de a păstra vie în conştiinţa noilor generaţii amintirea eroinei de la Jiu.
sursa: muzeugorj.ro/
